Lună: iulie 2019

metode marire penis

Metode mărire penis (Acreditate medical)

Într-o lume în care aproape orice se poate vinde, mulți profită de sentimentele și de complexele oamenilor pentru a scoate un profit. Din păcate, același lucru se poate spune și despre unele din metodele de mărire a penisului, sau mai bine zis de așa-zisele metode. Așadar, este important să învățăm să ne protejăm de produse și servicii medicale care nu sunt acreditate sau care nu sunt eficiente. Întrucât există foarte multe metode de mărire a penisului, cum o poți identifica pe cea eficientă, pentru a-ți proteja atât buzunarul cât și sănătatea pe termen lung?

Metode mărire penisului – de ce atât de multe?

Pe internet, în ziare și reviste, chiar și la TV, peste tot poți observa imagini și reclame la produse sau metode de mărire a penisului, împreună cu promisiunea că viața ta sexuală va fi îmbunătățită și că vei reuși să îți satisfaci mult mai bine partenera. Probabil ai văzut reclame pentru pastile, loțiuni, dispozitive vacuum, precum și intervenții chirurgicale care se presupune că ar duce la alungirea sau îngroșarea penisului. Pare că există o opțiune pentru fiecare. 

Ei bine, tocmai acesta este și motivul pentru care există atât de multe metode. Îți este teamă de complicațiile unei operații, nicio problemă poți obține rezultatul dorit cu ajutorul unui dispozitiv. Nu crezi că îți permiți un astfel de dispozitiv, nicio problemă, îți este oferită o simplă loțiune sau niște pastile care vor realiza minunea pe care o dorești. În realitate însă, dacă apelezi la oricare din aceste metode în speranța de a-ți mări organul genital, fără a te informa suficient în prealabil, poți ajunge la rezultate mai mult decât dezamăgitoare. 

Deoarece vrem să nu te confrunți cu o experiență neplăcută, iată mai jos cum putem mări penisul cu ajutorul metodelor acreditate, precum și care sunt metodele false și de ce trebuie să le eviți. 

Metoda 1 – Pastile sau loțiuni

Probabil că te-ai întrebat de mai multe ori, cum să îți mărești penisul în timp relativ scurt, fără traume și fără prea mult efort. Este o întrebare firească, dar care are un răspuns ce este legat mai degrabă de lumea basmelor. Un basm este și promisiunea celor care îți spun că anumite pastile sau unguente pot duce la mărirea penisului. 

De multe ori este posibil să dai peste reclame pentru loțiuni, uleiuri, sau creme care pretind că ajută la mărirea organului genital. Aceste produse care se aplică pe piele ar putea conține hormoni, substanțe care stimulează fluxul sanguin, uleiuri, extracte din plante sau vitamine. Indiferent de ceea ce pretinde producătorul, nu există nicio dovadă că un astfel de produs poate crește dimensiunea penisului. Unele pot produce chiar reacții pe piele sub formă de iritații sau alte manifestări neplăcute. 

Pastilele sau suplimentele alimentare sunt prezentate de asemenea într-o aură de miracol. Cu toate acestea, singurul efect pe care îl poți aștepta din partea lor este acela că nu îți vor face niciun rău, în cel mai bun caz. În cel mai rău caz, acestea pot conține substanțe precum sildenafil, care poate fi periculoasă pentru bărbații care au boli cardio-vasculare. În plus, efectul real al unor pastile din această categorie este acela de a susține erecția penisului, în niciun caz aceea de a-l mări. 

Metoda 2 – Pompa cu vacuum

În ultimii ani dispozitive precum pompa cu vacuum au fost din ce în ce mai promovate ca soluție pentru mărirea penisului. Printre metodele de mărire a penisului acreditate însă, nu se numără și folosirea acestui dispozitiv. 

Pompa cu vacuum pentru penis este un dispozitiv aprobat de către FDA (Food and Drug Adninistration), dar ca dispozitiv adjuvant în obținerea erecției în cazul pacienților cu disfuncție erectilă. Producătorii care îl vând în alt scop, susțin că prin folosirea îndelungată a acestei pompe cu vacuum, utilizatorul poate obține alungirea penisului, datorită faptului că circulația sanguină este stimulată atunci când această pompă este folosită. 

În realitate însă, orice pacient care folosește această pompă, fără a suferi de o disfuncție erectilă, se poate confrunta cu rezultate nedorite, folosirea pompei în acest fel fiind periculoasă. Pacientul își poate cauza traume fizice la nivelul zonei genitale. În plus, se poate ajunge la o dependență de natură psihică, pacientul sănătos, ajungând să depindă de pompă pentru a putea obține o erecție. 

Metoda 3 – Intervenția chirurgicală și injecții

metode marire penis

Intervențiile chirurgicale și cele de tip lipo-filling, sunt singurele metode acreditate pentru mărirea penisului. Vorbim aici despre faloplastie, ramură a medicinei plastice care cuprinde metodele de reconstrucție și de chirurgie estetică a penisului. Există metode prin care se poate obține alungirea sau îngroșarea organului genital. 

Pentru alungirea penisului se poate apela la procedura de alungire dorsală sau de alungire ventrală. Metoda de alungire dorsală este cea mai populară. Aceasta presupune secționarea ligamentelor care țin penisul legat de osul pubian. Asta va duce la căderea mai joasă a penisului în stare flacidă, ceea ce va crea iluzia de penis mai lung. În realitate însă, pacienții trebuie să înțeleagă că dimensiunea penisului în erecție va rămâne aceiași. 

Procedurile de îngroșare a penisului sunt, de asemenea, din ce în ce mai accesibile și sunt acreditate. Amintim cea mai sigură metodă, aceea ce îngroșarea penisului prin injectare de grăsime proprie. Practic se recoltează țesut lipid dintr-un depozit de pe corpul pacientului, care este apoi injectat subcutanat în penis, urmând ca acest țesut să fie recunoscut și acceptat de organism. Asta va duce la îngroșarea organului genital cu până la 30%, în comparație cu aspectul inițial. Bineînțeles, există riscul de reabsorbție al grăsimii într-un procent de 30-70%, ceea ce ar putea duce la necesitatea repetarii procedurii pentru stabilizarea rezultatului. Acest efect se poate preveni însă, dacă pacientul va colabora cât mai bine cu medicul. 

Alte metode de îngroșare sunt: îngroșarea penisului cu țesut dermic autolog (atunci când pacientul este foarte slab și nu se poate recolta grăsime proprie) sau folosirea implanturilor de titan. 

În concluzie, mulți bărbați sunt anxioși atunci când vine vorba de dimensiunea penisului lor, iar asta a alimentat enorm piața produselor și a tehnicilor care promit mărirea penisului. Cu toate acestea, multe dintre aceste metode nu sunt acreditate și pot fi chiar periculoase. De aceea, înainte de la a apela la oricare din aceste metode, vă îndemnăm să consultați un medic de la Clinica COSMEDICA, unde practicăm doar metodele acreditate pentru mărirea penisului intr-un mod real si onest.

implant silicon penis

Mărirea penisului prin implant de silicon. Adevăr sau Mit?

Basmele au fost mereu pe placul oamenilor, în special deoarece acestea prezentau soluții inedite, chiar magice, la probleme care aparent nu aveau rezolvare. De aceea, poate că v-ați surprins spunând de multe ori: „Asta doar în basme se poate rezolva!”. Mulți bărbați complexați de dimensiunea sau performanța organului genital tind să creadă același lucru despre posibilitatea de a-și mări penisul. Alții însă, ajung să creadă în unele „basme medicale”, să accepte proceduri periculoase și să aibă de suferit. În timp ce există proceduri pentru mărirea penisului, ce se poate spune despre implantul de silicon pentru penis? Este acesta un basm sau o realitate?

Implant silicon penis- este cu putinta?

Iată întrebarea la care mulți bărbați trebuie să afle clar răspunsul înainte de a face demersurile pentru o astfel de intervenție chirurgicală. Răspunsul este unul mai ambiguu decât ne-am fi dorit: depinde. Depinde de tipul de implant. Majoritatea informațiilor de pe internet, mai ales dacă nu sunt dintr-o sursă credibilă și bine verificată, pot duce multe persoane în eroare.  Astfel bărbații ajung să creadă că prin implantul de silicon pentru penis se poate obține alungirea sau îngroșarea falusului, în același mod în care implantul de silicon pentru sâni, duce la mărirea volumului acestora. 

În realitate însă, nu toate tipurile de implanturi duc la mărirea organului genital masculin, iar pacienții trebuie să înțeleagă foarte clar care este scopul unui astfel de implant, care sunt rezultatele la care să se aștepte, dar și care sunt complicațiile și riscurile la care se expune. 

Dintre toate tipurile de implanturi peniene, unul singur a fost recunoscut recent ca având un efect asupra dimensiunii penisului. Vom vorbi pe scurt despre el în cele ce urmează, deoarece nu este încă un tratament disponibil și în țara noastră. 

Implantul de silicon pentru mărirea penisului, Penuma

Penuma este denumirea unui implant din silicon, dezvoltat de dr. James Elist, un chirurg urolog din California. Începând cu anii 2000, el împreună cu echipa sa au lucrat la dezvoltarea unui implant din silicon, care este introdus subcutanat și care poate duce la mărirea penisului.

Studiile despre acest tip de implant sunt insuficiente la ora actuala si rata de complicatii nu este neglijabila. Implantul care va fi introdus sub pielea penisului sau sub fascia Dartos ar trebui sa fie suficient de moale pentru a nu produce tulburari vasculare ale pielii in erectie si totodata pentru a nu aduce un disconfort pacientului si partenerei in timpul actului sexual.

Principiul acestui tip de implant pare a fi unul foarte bun si medicii clinicii Cosmedica incearca sa obtina de multi ani o varianta pentru pacientii care sunt foarte musculosi sau foarte slabi si nu au depozite de grasime care pot fi abordate. Problema vine atunci cand tipul implantului are un anume invelis, o dimensiune si o consistenta care poate crea complicatii in erectie, deoarece in pozitie relaxata rezultatele sunt incurajatoare.

Care este scopul implanturilor peniene cu silicon disponibile în România?

Este foarte important ca pacienții să înțeleagă că implanturile de silicon pentru penis nu au scopul augmentării acestuia, ci acela de a ajuta pacienții cu disfuncție erectilă. Asta înseamnă că un astfel de implant nu va mări în niciun caz lungimea sau grosimea organului genital, ci îl va ajuta doar să obțină și să susțină rigiditatea acestuia. Acestea mai sunt cunoscute sub denumirea de proteză peniană. Aceasta este o soluție la care bărbați pot apela doar atunci când cauza disfuncției erectile este una pur fizică. Mai întâi însă, trebuie să se observe că pacientul nu răspunde la terapie psihologică sau la un tratament non-invaziv.

Dintre aceste proteze peniene le amintim pe cele mai populare: AMS Spectra, AMS Ambicor și AMS 700. 

Există mici diferențe între aceste trei variante, cele mai bune fiind considerate cele AMS 700, care constau în doi cilindrii, un rezervor și o pompă. Această serie de implanturi este cea care asigură un aspect cât mai natural al penisului în stare normală, iar modelul AMS LGX 700 este singurul implant care oferă și o extindere în grosime și în lungimea penisului în erecție, în funcție de particularitățile anatomice ale pacientului.  

Dacă implanturile de silicon pentru mărirea penisului nu sunt soluția, care este?

Înainte de a apela la orice tratament pentru a obține dimensiunea penisului dorită, fiecare pacient trebuie să se consulte cu un medic care poate fi verificat și care are o reputație bună în domeniu. Știm cu toții că medicina plastică nu și-a făcut un nume tocmai bun, mai ales din cauză că s-au infiltrat mulți așa-ziși medici, care nu erau de fapt calificați. Puteți fi siguri că la Clinica COSMEDICA veți fi consultați de un medic calificat cu experiență, care vă poate ajuta cu adevărat. 

Operația de faloplastie este cea mai cunoscută procedură din România, și cea mai practicată pentru a-i ajuta pe pacienții care au un complex legat de lungimea sau de grosimea organului genital. Dacă este vorba de o problemă legată de lungimea penisului, se va efectua o intervenție de alungire ventrală sau alungire dorsală. Împreună cu medicul puteți alege procedura care vă va oferi rezultatele cele mai satisfăcătoare. 

Atunci când este vorba despre îngroșarea penisului se poate apela și la metode ce nu implică operație, cum este lipo-filing (îngroșarea penisului prin injectare de grăsime proprie). Alternative mai invazive sunt îngroșarea penisului cu țesut autolog, ce presupune recoltarea de țesut dermic din zona șanțului fesier și inserarea acestuia sub pielea penisului. Se poate apela și la implanturile de titan. Uneori, dacă medicul consideră că acest lucru este sigur, procedurile de alungire și de îngroșare ale organului genital pot fi combinate. 

Întâi de toate însă, pacientul trebuie să își evalueze obiectiv dimensiunea penisului. Mulți bărbați sunt complexați de dimensiunea acestuia, cu toate că este una normală. Pacienții trebuie să știe că un penis care are între 11 cm și 17 cm în stare de erecție este o dimensiune normală, și că abia unul care are mai puțin de 10 cm în erecție este considerat unul mic. De asemenea, performanța sexuală și satisfacerea partenerei, de foarte multe ori, nu depinde de dimensiunea organului genital, aici fiind foarte importante și particularitățile anatomice ale partenerei. Acolo unde este cazul însă, suntem bucuroși să ajutăm orice pacient să obțină un rezultat care îi va ajuta să aibă mai multă încredere în ei. 

În concluzie, implanturile cu silicon pentru penis ar putea deveni o realitatea în anii în care urmează. Până atunci însă trebuie să treacă mai multe etape de experimentare și de perfecționare a tehnicilor medicale, a materialelor și a metodelor de evitare a complicațiilor cum ar fi infecțiile care sunt mai frecvente decât s-ar dori în astfel de cazuri.  

Dacă aveți întrebări sau ați dori un consult, vă invităm cu căldură să vă faceți o programare la Clinica Cosmedica. 

Clinica COSMEDICA

Dr. Mihai Chertif
Str. George Cosbuc, Nr. 52
Baia Mare, Maramures

0262.219.521
0753.042.234
office@faloplastie.ro

metode marire penis

Metode mărire penis (Acreditate medical)

Într-o lume în care aproape orice se poate vinde, mulți profită de sentimentele și de complexele oamenilor pentru a …

implant silicon penis

Mărirea penisului prin implant de silicon. Adevăr sau Mit?

Basmele au fost mereu pe placul oamenilor, în special deoarece acestea prezentau soluții inedite, chiar magice, la probleme …

marire penis

Operația de mărire a penisului. Tot ce trebuie să știi

Tablouri și scrieri din Grecia antică sugerează că în antichitate, penisul mai mic era considerat superior. Cu toate …