Consultatii online

Pregatire preoperatorie

Respectarea protocolului dinaintea interventiei este esentiala pentru succesul operatiei si sustinerea procesului normal de vindecare.

In general, la orice aspect al vietii ne-am referi, pentru ca totul sa decurga bine, este nevoie de un plan bine pus la punct. Prin urmare, si in cazul unei interventii chirurgicale programata la o anumita data, este nevoie de pregatirea in prealabil.

Iti prezentam in detaliu pasii de urmat pentru buna desfasurare a interventiei:

1. Documentarea
In ceea ce priveste domeniul faloplastiei, cand ai decis ca iti doresti efectuarea uneia dintre interventiile chirurgicale specifice, este important sa te documentezi cu privire la tipul de operatie necesara. Vei gasi informatii utile atat pe website-ul nostru, cat si din alte surse online de incredere, forumuri, bloguri, precum si din carti de specialitate care trateaza subiectul in detaliu. De asemenea, foarte utile sunt experientele altor persoane, care deja au trecut printr-o interventie similara.Pe site-ul clinicii noastre vei identifica informatii utile despre toate aspectele interventiilor, detaliate in aceste pagini:

2. Alegerea chirurgului

Indiferent de procedura chirurgicala pe care o alegi (chiar si in cazul celor neinvazive), este important sa cauti un chirurg plastic cu toate acreditarile, iar intreg procesul, de la consultatia virtuala si pana la interventia propriu-zisa, sa se desfasoare intr-o clinica specializata, care functioneaza la standardele impuse, cu toate aprobarile garantate de forurile si asociatiile specifice.

3. Consultatia 

Discutia preliminara si consultatia initiala te vor ajuta sa cunosti mediul specialist, intalnire in cadrul careia conexiunea trebuie sa se stabileasca usor, acest lucru fiind un indicator privind decizia finala, respectiv alegerea efectuarii interventiei cu un anumit medic.
Este important sa te asiguri ca medicul ales are experienta relevanta pentru interventia solicitata, pentru a fi sigur ca esti pe maini bune.

Comunicarea este cheia: solicita-i medicului exemple de cazuri similare cererii tale, atat cele care au decurs cu succes, dar si cazuri mai problematice, in cazul in care exista. Inainte de a te prezenta la consult, iti poti nota intrebarile si nelamuririle, pentru a le adresa medicului.

In cadrul clinicii noastre, le oferim pacientilor nostri toate informatiile de care au nevoie, prin prezentarea detaliilor de care au nevoie pe durata consultatiei, pentru ca acestia sa fie impacati cu aceasta decizie.

4. Programarea pentru interventie

Daca totul a decurs asa cum te asteptai, iar dupa consultatie si aflarea tuturor informatiilor de care aveai nevoie, ai decis sa mergi mai departe si sa faci aceasta interventie, a mai ramas un singur pas: stabilirea datei interventiei. Impreuna cu medicul specialist, vei efectua programarea.

In cazul in care ai optat pentru unul dintre medicii clinicii noastre, iti multumim si te asiguram ca tot personalul contribuie pentru a-ti oferi o experienta placuta.

Ne pasa de siguranta ta, din toate punctele de vedere. De aceea, mentinem cele mai inalte standarde privind grija pentru pacientii care ajung in clinica noastra. Chiar daca la prima vedere pare ca trebuie sa retii multe informatii privind procedura preoperatorie, pe masura ce parcurgi detaliile, vei remarca faptul ca totul este simplu, in special daca ai o stare de sanatate excelenta.

PREGATIREA PREOPERATORIE PROPRIU-ZISA:

1. Completarea fisei pacientului: completeaza fisa pacientului cu responsabilitate, vei parcurge toate punctele notate si semneaza doar dupa ce te-ai asigurat ca ai inteles intrebarile, iar raspunsurile transmise sunt oferite cu sinceritate si seriozitate.

2. Tratamente medicamentoase curente: este important sa respecti indicatiile privind stoparea sau modificarea anumitor tratamente administrate in momentul de fata.

3. Dezinfectarea zonei: dezinfectarea zonei interventiei va incepe cu 3-5 zile inainte de operatie. In timpul dusului, vei aplica o solutie cutanata antiseptica (spre exemplu: Dermobacter, Betadina sau orice alt sapun antibracterian), se va lasa sa actioneze cateva minute, dupa care vei clati cu apa, nemaifiind nevoie sa folosesti sapun sau gel de dus. Daca folosesti Betadina, iti recomandam sa clatesti cu apa foarte bine pentru a nu-ti pata lenjeria intima. Procedura de dezinfectare inceputa cu 3-5 zile inainte asigura scaderea numarului de bacterii care se regasesc in mod obisnuit pe suprafata pielii, astfel ca zona va fi pregatita pentru interventie, cu un risc mult mai scazut de infectie.

4. Epilarea zonei: se va face cu 2 (doua) zile inainte de data interventiei, nici mai devreme si nici mai tarziu, cu ajutorul unui aparat de ras clasic (cu o lama noua) sau modern care nu presupune folosirea spumei de ras, clipper sau crema epilatoare. Operatiunea de epilare trebuie efectuata cu grija, evitand cauzarea leziunilor care sa sangereze.

5. Analizele necesare: setul de analize necesar interventiei se va efectua cu 10 zile inainte de interventie, nu mai devreme sau mai tarziu. Asigura-te ca te programezi pentru realizarea acestui set de analize, iar dupa obtinerea rezultatelor, le vei transmite cu clinicii 7 zile inainte de interventie, pentru ca medicul sa poata confirma ca totul este in regula, iar interventia va fi efectuata la data stabilita. Analizele pot fi trimise fie online (pe mail), fie pe WhatsApp, cu rugamintea de a ne confirma si telefonic prin apel audio sau mesaj ca au fost trimise pentru a putea fi vizualizate in cel mai scurt timp de medicii nostri pentru ca tu sa primesti confirmarea ca sunt in regula, in cel mai scurt timp. In acest fel vei fi sigur ca poti face calatoria catre noi in cunostinta de cauza, ca pasii catre operatie pot avansa mai departe. Toate aceste proceduri inseamna comunicarea eficienta si timp castigat, pentru ca totul sa decurga conform planului stabilit.

6. Prezentarea la clinica: in ziua operatiei vei avea nevoie doar de cartea de identitate, rezultatele analizelor si o trusa cu obiecte de igiena personala. Noi iti furnizam toate echipamentele si articolele de care vei avea nevoie cat timp te afli in clinica: papuci, halat, lenjerie intima etc.

7. Ce trebuie indepartat in ziua operatiei: lentile de contact, proteze de orice tip (care se detaseaza), bijuterii (inele, cercei, lanturi, pierce-uri).

8. Vestimentatia recomandata: pentru ziua interventiei, iti recomandam sa porti o tinuta lejera si incaltaminte confortabila, care sa fie practice si in ziua externarii (la nivelul regiunii intime, abdomenului, toracelui, picioarelor).

9. Plata interventiei: asigura-te ca stii costul exact al interventiei pentru care te prezinti la clinica; plata se va face in ziua respectiva, in lei sau euro, la cursul valutar al acelei zile.

10. Perioada de recuperare postoperatorie: aminteste-ti sa iti iei liber de la activitati dupa efectuarea interventiei, pentru ca recuperarea sa fie usoara si sa aiba succes.

11. Mentinerea starii optime de sanatate pana la interventie: te informam ca programarile pentru interventii pot fi stabilite la o distanta mai mare de la consultatie, iar aparitia bolilor de orice fel inainte de interventie poate periclita buna desfasurare a procedurii sau rezultatului. Daca interventia ta este programata astfel, este extrem de important sa-ti mentii starea generala optima, comunicand clinicii orice modificare, aparitia unei boli.

12. Amanarea sau anularea interventiei: oricare ar fi motivele – motive personale sau anumite afectiuni medicale – atunci cand vrei sa amani sau sa anulezi interventia, apreciem si te rugam sa ne anunti cat mai repede posibil, pentru a beneficia de prioritate in viitor.

13. Anestezia: dupa anestezia cu sedare nu este permisa conducerea autovehiculelor pentru minim 24 de ore. Pentru interventiile cu anestezie superficiala/profunda, care permit externarea in aceeasi zi, prezenta unui insotitor este obligatorie. Daca nu ai un insotitor, este esential sa ne comunici acest lucru, pentru a desemna pe cineva din echipa clinicii pentru a te ajuta.

14. Prezentarea la clinica: este esential sa ajungi la clinica in ziua interventiei, fie la ora indicata, fie putin mai devreme, pentru a ne ocupa de protocolul de semnare a actelor de internare, instalarea in salon si pregatirea pentru interventie.

15. Daca exista nelamuriri sau mai ai unele intrebari cu privire la interventia sau orice alt aspect, nu ezita sa ne contactezi.
Care sunt analizele, consulturile medicale, explorarile radio-imagistice de care ai nevoie?

Exista o serie de analize standard de efectuat, oricare ar fi interventia chirurgicala, dupa cum urmeaza:

  • Hemoleucograma completa
  • Coagulograma completa
  • Glicemie
  • TGO, TGP, uree, creatinina
  • AgHbS, Anti-HCV, Anti-HIV
  • Urocultura
  • Examen sumar de urina

Analize specifice (la nevoie):

  • Ecografie abdominala
  • Radiografie toracica
  • EKG 
  • Eco Doppler venos pentru membrele inferioare